
Ada Milea devine tot mai normală. Își permite să mai fie excentrică doar în melodiile pe care le cântă cu plăcerea cu care evadatul trage pe nări aerul libertății. Adei nu-i mai fug privirile în timp ce inventează armonii la chitară. Aseară am fost la GuerriLive să o văd, alături de Bobo de la Fără Zahăr, și mi-a fost un pic ciudă.
Habar n-am ce ar trebui noi, oamenii normali și plictisitori, să îi oferim unui artist ca să îl protejăm și să îl lăsăm să fie genial, dar cred că nu ne pricepem. Ada Milea nu e văzută destul de des. Și ascultată, mai deloc. O să ne trezim peste vreo 20 de ani că auzim un nume cunoscut și ”nu știm de unde să-l luăm”. Și o să ne dăm cu palma peste cap când o să o vedem stoarsă de grija pentru mâncare, haine, salariu.
Oamenii ca Ada Milea au puterea asta incredibilă de a crea doar prin lupta cu timpul lor, ăla personal. Dacă noi nu le recunoaștem în timp util, se duce naibii toată frumusețea lumii și rămânem noi între noi: țăranii cu orășenii, politicenii cu alegătorii, obișnuiții cu plictisitorii.
Felicitări Ursus și Radio Guerrilla și mulțumesc de invitație.

Există unele evenimente în București care au loc rar (odată la 12 sau mai multe luni) și unde trebuie să ajungi. Dacă se mai ivește câte o ocazie de genul ăsta și mai ești și elev/ student, chiar nu trebuie să o ratezi:






