cel mai citit dintre tunari
Să te duci la un concert de jazz şi să simţi cum tot rândul cu scaune se mişcă la fiecare melodie. Energia unui concert Duke Ellington Orchestra este extraordinară.
Acum mai bine de o săptămână am fost la acest concert şi cred că ar trebui să împărtăşesc un pic din bucuria acestor sunete:
Pripas, ce părere ai despre demonstraţia asta? În câte secole te auzim? 
Scriam acum câteva săptămâni că show-ul “Dansez pentru tine” e deştept, fără să am habar că o să vină aşa curând ziua când o să merg în studio.
Aşa că în seara asta merg alături de alţi 4 bloggeri (Claudia Tocilă, Carmen Albișteanu, Andreea Burlacu și Pandutzu) să o susţinem pe Aylin Cadir, vedeta care dansează alături de Ovidiu pentru obiectivul lui (eu îi spun aşa tocmai fiindcă sunt convins că o să şi-l îndeplinească): deschiderea unei şcoli de balet.
Probabil că nu este cel mai trist, înduioşător caz, dar este cu siguranţă cel care dă mai departe binele primit. Pentru că una e să ajuţi punctual un om cu care soarta nu a fost blândă deloc (şi acesta cazuri merită tot sprijinul) şi alta e să faci o investiţie care se va multiplica şi se va transforma într-un bine pentru sute de oameni.
Însă cel mai frumos vorbeşte despre obiectivul lor chiar Aylin:
Ne vedem diseară!
Later edit: Pentru că îmi place aşa mult obiectivul celor doi, hastagul prin care îi vom susţine pe twitter va fi #pentrubalet
Licitația despre care vă povesteam acum câteva zile s-a încheiat cu un rezultat foarte frumos: 10.001 euro au fost dați de Merkur Casino și Merkur Gaming pentru mănușile cu care Lucian Bute l-a învins pe Jean-Paul Mendy.
Banii vor fi investiți în totalitate în renovarea sălii de box din Pechea, unde campionul mondial și-a început cariera, sub îndrumarea lui Felix Păun, cel care a și scos echipamentul la licitație. Aceasta a fost sprijinită și promovată de okazii.ro, iar rezultatele colaborării au întrecut orice așteptare, mănușile devenind cele mai scumpe din istoria României.
Niște copii au șansa să facă perofmanță și să-și urmeze idolul. Poate singura veste cu adevărat bună pe ziua de azi.
Eu şi muzica de cameră suntem ca un băiat din Ferentari cu o fată din Dorobanţi. Adică de unde să ştiu că poate să îmi placă dacă ne-am întâlnit aşa rar?
Poate tocmai de aia am fost vineri la Palatul Bragadiru, la seara numită New Worlds. Au fost multe momente în care am uitat de ce era în jurul meu şi m-am bucurat de sunetele şi emoţia incredibile. Am descoperit ce instrument grav şi jucăuş în acelasţi timp este violoncelul (datorită îndrăznelilor lui David Cohen) şi am reîntâlnit o voce extraordinară a jazz-ului neaoş: Luiza Zan.
Fără prea multe cuvinte că oricum am da-o nu sună ca muzica celor de pe scenă, vă invit să aruncaţi o privire pe site-ul festivalului (încă mai e timp de căutat prin program) şi vă arăt o filmare de vineri (video – mai slăbuţ, audio – mai bine):
Da, recunosc, nu mă încântă deloc ideea de a merge la o petrecere cu bloggeri să îi aud cum cântă pe acolo (probabil prost, că de aia sunt bloggeri și nu cântăreți).
Cu toate astea, am fost aseară la party-ul de lansare IPhone 4S, prin Vodafone. Și am fost plăcut surprins. Adică oamenii s-au distrat fain, am cântat și eu (fapt care explică brusca scădere de trafic de astăzi) și am cunoscut niște oameni cu care îmi doream să vorbesc. Sper ca data viitoare să am și ocazia să discut mai mult cu ei.
Așadar, felicitările și mulțumirile merg către Manafu. Felicitări și Vodafone care a știut cu cine să vorbească ca să aibă siguranța unei petreceri faine cu oameni din online.
Există unele evenimente în București care au loc rar (odată la 12 sau mai multe luni) și unde trebuie să ajungi. Dacă se mai ivește câte o ocazie de genul ăsta și mai ești și elev/ student, chiar nu trebuie să o ratezi:
Sonoro, festivalul internațional de muzică de cameră își deschide ușile studenților. Sâmbătă, 12 noiembrie, între orele 14.00 și 16.00, la Ateneul Român, dacă ai un carnet/ legitimație de student (pe numele tău, ai ghicit), intri gratuit la repetiția deschisă studenților și elevilor.
Vei putea asculta mai devreme cu câteva ore piesele care vor fi interpretate seara, în concertul Zoom In.
În altă ordine de idei, diseară o să iau și eu o porție muzică de cameră, alături de domnișoara Albișteanu. Mulțumim minunatei agenții pentru invitație.
“Reprezentativa de minifotbal a României a scris istorie în aceste zile, reușind să câștige al doilea titlu european consecutiv. Campionatul European de Minifotbal, competiție rezervată amatorilor și găzduită de data aceasta de către România în Tulcea, s-a încheiat cu o victorie muncită și meritată a naționalei noastre.”
Așa începe comunicatul de presă pe care l-am primit ieri pe mail. Și pentru prima oară de când primesc comunicate de la Federația de Minifotbal din România (care sunt fără greșeală și arată perfect), văd că de data asta nu le-a mai ieșit. Fiindcă ce am primit pe mail nu e un comunicat, ci o poveste despre 15 bărbați care au fost atât de mândri că pot juca pentru țara lor încât au bătut tot ce le-a ieșit în cale. Închei tot cu un citat foarte scurt din comunicat:
“Avem o echipă de luptători, de români care cred în victorie indiferent de scorul de pe tabela de marcaj, de bărbați care au câștigat acest trofeu fără să se aștepte la prime, cadouri și avantaje materiale” – Răzvan Burleanu, președintele forului minifotbalistic.
Bravo, băieți!
Later edit: Căștigătoarea setului de pahare este Lucia, iar câștigătorul tricoului este Bugean Constantin. Veți fi contactați pe mail pentru a vă primi premiile. Felicitări! 
Aseară, în liniştea nopţii de la The Embassy, a curs whisky bun în pahare frumoase.
Alex Velea (cel de vrea să-l luăm aşa) a fost anunţat oficial ca brand ambassador al Ballantine’s România. Despre strategia pe online a Ballantine’s în urma acestei asocieri, puteţi afla mai multe în interviul acordat în exclusivitate pentru tunaru.ro 
de către Dumitru Titica, Marketing Manager Pernod Ricard România (vine şi interviul în curând).
Şi fiindcă sloganul Ballantine’s este “Leave an impression”, vă provoc la un concurs:
1. povesteşte-mi într-un comentariu cum îţi pui amprenta pe ce faci la serviciu sau în viaţa de zi cu zi;
2. cel mai interesant răspuns va fi premiat cu un set de 6 pahare branduite Ballantine’s;
3. cel mai norocos răspuns va primi un tricou mărimea L Ballantine’s (câştigătorul va fi ales prin tragere la sorţi).
Condiţia de participare la concurs: să ai peste 18 ani şi să fii din Bucureşti.
Ai timp să scrii un comentariu până luni, 14 noiembrie, ora 16.00.
Când un PR-ist te invită la o piesă de teatru numită “Un cuplu ciudat” şi îţi mai spune să îţi aduci şi prietena nu ai cum să nu te superi. Insinuarea e clară .
Dar te duci, fiindcă îţi spune că piesa e sponsorizată de Ballantine’s. Şi fiindcă e comedia cea mai faimoasă din america secolului XX.
Şi cum ajungi acolo (Teatrul de Comedie) supărarea îţi trece din mai multe motive:
1. întrebi barmanul ce cocktail cu whisky îţi recomandă şi lui îi vine ideea să spună “godfather”. Îl priveşti galeş şi dai din cap aprobator cu nuanţe de stăruinţă.
2. ai un loc la lojă, deci îţi iei paharul cu gheaţă şi te pregăteşti de spectacol (nu ai idee cât de bine e să bei un whisky şi să urmăreşti o comedie la teatru). Serios, cred că ar trebui vândut whisky în toate teatrele.
3. piesa, deşi nu ai mari aşteptări, este o comedie spumoasă, la care se râde în hohote. Comicul de limbaj e la el acasă, replicile curg uşor, iar scenele îşi păstrează dinamismul chiar şi când sunt doar două personaje pe scenă. Punerea în scenă (regizor – Liviu Lucaci) trece în planul doi când comicul e la putere şi sare în faţă cu talent când este de comic de situaţie. Per total, recomand comedia pentru o seară veselă, cu accente de hăhăieli, datorită textului, punerii în scenă şi distribuţiei (Angel Popescu în rolul lui Felix Ungar e ca peştele în apă).
4. vezi, pentru prima dată, product placement într-o piesă de teatru: vreo cinci sticle cu Ballantine’s prin toată scena.
Şi uite aşa mă împac cu PR-ista, ba chiar mă vezi mulţumindu-i cu plecăciuni pentru invitaţie. Mai rar aşa combinaţie, trebuie să recunoşti: teatru cu Ballantine’s. Dar merg, pe cuvântul meu de blogger independent că merg, ca berea cu fotbalul şi tunaru cu talentul.
Vineri am fost la (re)lansarea numărului 7 din DoR (Decât o revistă). Un filmuleţ cu interviuri făcute de Lupşa (apropo de filme), spaţiu parcă un pic prea mic (dar frumos şi aerisit – studioul lui Alex Gâlmeanu) pentru mulţimea de oameni prezentă, discuţii interesante şi băutură faină.
Fiindcă am fost invitat de prietenii de la 2activepr, am făcut marcaj la Absolut Blank, după cum se vede şi în imagini. Marcajul a fost atât de strâns încât la un moment dat s-a făcut dublu, triplu şi nu am mai ştiut pluralul de la “o votcă“.
Promit că revin cu un post pe seama textelor, care sunt bune. În fond, o revistă trebuie să aibă texte faine, nu petreceri geniale
Da, aşa m-am simţit la întâlnirea Clubului Dilema veche, numită “Despre arta şi plăcerea vinului”. Doi cunoscători pasionaţi de vin, Cezar Ioan de la vinul.ro şi Cătălin Ştefănescu, au vorbit despre românii consumatori de licoare bahică, despre diferenţa dintre vin şi bere, dar şi despre cum şi la ce preţuri găsim vinuri bune.
Întâlnirea a fost una memorabilă, prin savoarea replicilor celor doi invitaţi, într-o discuţie moderată de Mircea Vasilescu – redactor şef Dilema Veche, iar roze-ul de la “3 hectare” a fost bun, foarte bun.
Iată câteva replici pe care le-am reţinut, deşi regret sincer că nu au fost mai mulţi prieteni alături de mine pentru că a fost foarte interesant (ştiu, mă repet. Dar, credeţi-mă, a fost foarte… ):
Principala diferenţă dintre un vin şi o bere este că atunci când ieşi cu prietenii la o bere vorbeşti despre orice, mai puţin despre bere, pe când atunci când bei un vin cu cei apropiaţi discutaţi despre toate, inclusiv despre vin – vinul este un personaj, până şi o discuţie simplă devine o plăcere însoţită de un vin bun.
Vinul evoluează în pahar, îşi schimbă culoarea, gustul, mirosul, interacţionează cu paharul şi contextul general în care este savurat. De asemenea, paharul este foarte important pentru un vin. Vinurile bune trebuie gustate în pahare de vin, cu picior, pe când un vin băut la bunica, la un unchi trebuie băut cu nesaţ dintr-o cană de fier sau pahar grosolan (după exprimarea savuroasă a lui Ştefănescu).
Gustul de vin se formează. Există vinuri la care, ajungând prea repede, înainte să treci prin altele, nu poţi aprecia adevărata valoare. Unele sunt aparent respingătoare ca miros sau culoare, dar, odată gustul format, acestea sunt vinuri de băut o dată în viaţă.
Din snobii de astăzi se formează cunoscătorii de mâine. Mi se pare o vorbă de duh valabilă în absolut orice domeniu care este într-o perioadă de tranziţie. Cei care încearcă, cei care vor să înveţe, trebuie lăsaţi să şi epateze, chiar dacă la început ritualul băutului unui vin este total nefondat. În timp, trăind în prezenţa vinului, te educi şi îţi formezi gusturile.
Există vinuri bune şi foarte bune pe care le poţi găsi până în 20 de lei la supermarketurile noastre. S-a vorbit despre un vin anume, dar nu i s-a spus numele. Promit că aflu şi revin cu informaţia. Nu e nicio ruşine ca, la început, pentru a-ţi forma gustul, să apelezi la cunoştinţele altora.
Băutul de şpriţ nu e o crimă. Nu suntem singura ţară în care un vin slăbuţ se poate îndoi cu apă. Vin cu Cola este un barbarism, “reclamele la vinuri pe care le bei cu salvarea la poartă” sunt un păcat, atingerea cupei paharului cu degetele este un gest neindicat şi inestetic.
În final, vă spun că aşa mult mi-a plăcut întâlnirea de aseară că mă bate gândul să organizez ceva de genul ăsta. Cu bloggeri, facebook-işti sau twitter-işti. Ce spuneţi? Interesează pe careva o întâlnire cu nişte cunoscători şi o degustare de vin?
Fotografia nu are nicio legătură cu evenimentul de aseară. Ba da, vinul
Conţinutul face ca un blog să fie de calitate sau nu. Sunt convins de treaba asta şi, din păcate, cred că sunt prea puţini bloggeri (şi dintre cei mari) care:
1. Ştiu să scrie gramatical corect;
2. Au talent la scris (e o diferenţă mare între priceperea de a scrie pe blog şi talentul la scris);
Aşa că atunci când aflu de un workshop ţinut de un blogger care pune accent pe conţinut, trebuie să îl recomand din tot sufletul din toată mintea:
Blogoree – Comunitatea bloggerilor din România organizează workshop-ul “Cum să îţi structurezi conţinutul şi cum să îţi găseşti subiecte de scris”:
Nu sunt nici pe departe un fan înrăit al Rapidului şi nici pe departe un fan al fotbalului de astăzi.
Dar dragostea mea pentru echipa alb-vişinie a avut momentele ei de glorie. Unul dintre ele a fost plin, dar doar într-un sfert. Într-un sfert de finală a Cupei UEFA, pe atunci.
După Hertha, Hamburger, plimbarea lui Lucescu prin ploaie, dialogul Buga-Niculae de pe teren şi încrederea şi emoţiile puse în mâinile unui Lucescu mai tânăr, a urmat înfrângerea fără înfrângere. Poate este singurul moment de care îmi aduc aminte cu mândrie atunci când mă gândesc la echipele noastre de club: Olăroiu şi Lucescu, golul lui Bănel, cadoul lui Carlos şi speranţa lui Moldovan, barele subţiri cât o înfrângere după două rezultate de egalitate.
De atunci, oricât de dezamăgitoare ar fi evoluţia rapidiştilor sau oricât de slabă ar fi prestaţia lui Răzvan la alte echipe, respect alb-vişiniul şi uneori îl iubesc. “Rapid, Rapid, luptă dacă ne iubeşti…”
Da, vreau sa particip la #bwinderby2: Steaua 2.0 vs Rapid 2.0“, un meci între suporteri rapidişti şi stelişti, alături de două legende ale acestei clasice înfuntări: Helmuth Duckadam şi Rică Răducanu.
Acum două zile am lansat un experiment creativ, în stilul noii mişcări creative lansate de Absolut Blank pe plan mondial.
Precum cei 17 artişti români care vor desena imensa sticlă de votcă expusă la eveniment Absolut (aici puteţi citi cum s-a descurcat primul dintre ei, Andrei Pavel), am propus să creăm o sticlă a bloggerilor, dar colorată din cuvinte. Pentru asta, am rugat bloggerii şi twitteriştii prezenţi la eveniment să îmi spună în 3 cuvinte cum li s-a părut petrecerea şi conceptul lansat joi seara.
Iată ce a ieşit:
Mulţumesc, Tina Florea, David Pripas, Carmen Albişteanu, George Toma, Pandutzu, Iulia (Iylia), Mădălina Mezdrea, Andrei Cismaru, pentru că au răspuns invitaţiei mele.
Pentru mai multe experimente creative, urmăriţi Facebook Absolut Blank.
Fie că ai o sticlă de votcă Blank şi trebuie să îi dai culoare sau ai un text încă nescris, totul începe aşa:
Sau aşa:
Şi tu trebuie să găseşti un sens spaţiului ăluia alb. Adică să-i dai formă şi fond. Despre asta vorbeşte noua mişcare creativă lansată de Absolut Blank pe plan mondial. Combinaţia asta între un brand de băutură alcoolică şi universul creativ, non-conformist mi se pare îndrăzneaţă şi mă inspiră la un experiment:
Ai fost joi seară la evenimentul de lansare Absolut Blank? Precum cei 17 artişti români care vor desena imensa sticlă de votcă expusă la eveniment, hai să creăm o sticlă a bloggerilor, dar colorată din cuvinte (o să vedeţi produsul final luni).
Aştept răspunsurile voastre la provocarea lansată pe twitter: 3 cuvinte care să descrie cât mai bine conceptul lansat la petrecere.
Rezultatul experimentului poate fi găsit aici.
De data asta, la Noaptea Agenţiilor, la GreenPixel în curte. Dacă vii, dă cu subsemnatu pe aici.
Cică aducem campaniile din online în offline. Adică nu facem site-uri la Tarom, ci zburăm cu machete, nu colorăm site-ul Savana, ci pictăm tot ce prindem, alergăm pe Drumul Mingii şi alte alea pe care le găseşti luni, 17 octombrie, de la ora 19.00.
Ne vedem, ne alergăm, ne vopsim şi multe altele luni, pe intrarea Galaţi, numărul 3 (la 117 metri de intersecţia Ştefan cel Mare cu Vasile Lascăr).
Toată treaba este organizată, normal, de The Institute, unde Teo s-a dat peste cap, a făcut flick-flac-uri şi a adus agenţii faine.
PS: Da, eu o să alerg pe un fel de Drumul Mingii
Chestia asta cu fumatul în locuri publice ar fi trebuit să fie interzisă de mult. Nu din cauză că e interzisă în ţările civilizate, ci pur şi simplu că “Libertatea ta se opreşte acolo unde începe libertatea mea”.
Cu alte cuvinte, dacă tu fumezi în continuare în locul în care sunt ieşit şi eu, eu iau aurolac. Dă dependenţă, deci am o scuză, miroase ca dracu, deci îţi afectează dreptul la un aer respirabil. Exact cum faci tu cu ţigările. Corect?
Altfel, concertul Morcheeba şi Parov Stelar de la Polivalentă, de sâmbătă a fost ok. Morcheeba m-au cam adormit (parcă nu au fost foarte potriviţi în contextul ăla), iar Parov Stelar au fost mai mişto decât mă aşteptam. Împreună cu Albişteanu (vedeţi că s-a mutat pe .ro) mulţumim din inimă şi minte urban.ro pentru premiu
Ziua Bloggerilor la BigBuild11 a fost un experiment. Am vrut să cunosc 30 de oameni pe care-i ştiu din online. I-am scos din mediul lor, le-am propus o idee nobilă şi atractivă şi le-am “observat comportamentul”.
Ca să cunoşti un om cu adevărat trebuie să-l scoţi din zona lui de confort.
Complimentul
Continue reading »
Mi-am făcut nervi şi am dat cu pumnul în masă de peste 74 de ori. Când am primit câte un mail de nu am timp, de nu vreau, de nu ştiu.
Am simţit cel puţin o frustrare, două-trei tristeţi şi alte câteva dezamăgiri virtuale. Ele au plecat de la un număr direct proporţional de răspunsuri la mailuri.
Au fost 15 minute de calm fals într-o
Continue reading »
Mi se pare că brandul ăsta se mişcă tot mai bine (recent a lansat alte două colecţii: Rising Sun şi Stripes). Cel puţin în online, puţini sunt cei care nu au auzit de Canyon.
De data asta, au lansat o ediţie limitată (Canyon X-Ray) cu un design realizat de artistul Hugh Turvey, autor al unor fotografii bazate pe tehnica razelor X. Evenimentul de lansare a fost o expoziţie de fotografie cu prezentarea noilor produse şi cu discursuri ale Marketing Coordinator-ului Canyon şi artistului invitat.
Câteva fotografii şi felicitări agenţiei Borţun Olteanu pentru un eveniment simplu, cu gust:
Continue reading »
