Category: profesional

Trei idei deştepte în Social Media

Ideile bune în Social Media nu ţin doar de suma investită, mijloacele tehnice sau de brandul care le pune în practică.

Un simplu post pe blog poate să arate inventivitate. Cel mai prezent teatru din Social Media de la noi a scris un post în care anunţa toate piesele în care joacă Valentin Mihalache. Găselniţa a fost să înceapă articolul cu un citat din ce scria acum ceva timp Mircea Meşter despre actorul de la Masca.

Se poate şi mai simplu, cu un tweet. O demonstrează destul de des în ultimul timp contul Trenta Pizza. Fraze scurte şi chiar inspirate. În timpul protestelor din Piaţa Revoluţiei, un tweet m-a făcut să le dau follow: “X a a făcut o comandă în Piaţa Universităţii, dar nu îl găsim prin mulţime.” – tweet-ul a fost şters şi l-am citat din memorie. Apoi  a urmat altul.

Al treilea exemplu e despre o campanie mai complexă. Tab-ul “Împarte dragoste” de pe Facebook Boromir a prins foarte bine din două motive: folosea bine contextul (Valentine’s Day) şi avea deschidere în offline (cel mai faine declaratii scrise pe wall apăreau pe mediafaţada de la magazinul Cocor).

Probabil nu toate trei vă par geniale. De fapt, nu sunt şi nici nu trebuie să fie.

Relaţia cu un brand în Social Media nu e îndrăgosteală, nu se bazează pe o sclipire de moment o dată în viaţă. Ataşamentul înseamnă constanţă şi originalitate cu fiecare interacţiune între fani sau urmăritori şi brand. Altfel, unfollow, unlike etc. :)

sursă imagine

Pe Facebook e ca în politică

Mafia a cuprins Facebook mai ceva ca molima coborâtă asupra vitelor Egiptului.

Like-uri, share-uri, comentarii, certuri, regulamente schimbate, înjurături ca la login-ul Facebook-ului, rupturi de prietenii virtuale, toate pentru un mixer sau o ciocolată care expiră peste o săptămână.

Concursomanii ne conduc viața și brandurile, de la ei ne luăm salariile și lor le dăm premiile noastre cele de toate zilele și toți clienții. Ei ne râd în față de pe cele 100 de conturi false cu care dau like-uri narcisiste la propriile comentarii. Ei sunt blestemul (ne)specialiștilor în social media și celor care vor să câștige un premiu cinstit pe rețeaua lui Zuckerberg.

Dar STOP! E timpul ca mafia Facebook-ului să moară. Iat-o pe cea care va face ordine în estul virtual:

Și iată ultimele mesaje primite de subsemnatul de la domnișoara în cauză:

 

E clar: În Facebook e ca în politică: toți îs niște mafioți. Trebuie să ieșim în stradă!

Cum poţi folosi deştept Second Life

Ce se ştie despre Second Life este că e jocul celor fără viaţă. Şi, într-o oarecare măsură, se ştie bine.

Ce se poate face cu Second Life-ul, ei bine, aici ţine de creativitatea companiilor. De exemplu, Languagelab, un proiect specializat în educaţia online, abia ce a lansat prima platformă virtuală de învăţare a limbii engleze de către români.

English City, locul în care înveţi engleza “fără profesor”, este o insuliţă izolată din Second Life. Pentru că metoda principală de învăţare este interacţiunea, oraşul oferă situaţii reale în care poţi conversa cu oameni reali.

Preţurile pentru abonamente sunt între 139 şi 349 lei pe lună (aici afli detalii), iar tipurile de studiu se concretizează în 3 module: Curs de engleză generală, Market Leader Live şi Program de pregătire pentru IELTS.

Sfaturi pentru bloggeri începători

Dragi bloggeri începători (mai ales ăştia mai începători decât mine),

Voi nu ştiţi pentru ce scrieţi pe bloguri. Şi nici din ce categorie faceţi parte. O să vă împart eu acum. Fiţi atenţi aici! Sunteţi unii care scrieţi ca proştii. Ca proştii ăilalţi, din cealaltă tipologie. Şi gata, am rezolvat-o cu cele două tipuri de bloggeri.

Acum că am delimitat publicurile acestui articol atât de necesar blogosferei, să începem cu sfaturile:

  1. Scrieţi pe blog. Nu pe hârtie, nu pe pereţi (a.k.a. Facebook), nu pe cărţi şi, mai ales, nu în Caţavencu, Caţavencii, Caţavencele, Caţavencul, Caţele şi alte publicaţii care s-au rupt din alte ziare desprinse din ăla vechi pe care îl citeam cu toţii.
  2. Scrieţi pe blogul vostru. Nu scrieţi pe alte bloguri decât dacă nu aveţi unul proprietate personală. Şi dacă nu aveţi dinăsta, e clar că nici nu trebuie să vă faceţi.
  3. Nu scrieţi postări cu sfaturi pentru bloggeri dacă nu aveţi cel puţin 1000 de unici. Şi dacă aveţi nu mai scrieţi, că nu mai aveţi nevoie să vă promovaţi aşa.

Ce promovăm pe twitter

Cum ar fi să reîncepem să promovăm linkuri interesante, deci nu spre blogurile noastre? :)

Acum luni bune căutam să aduc ceva interesant cu fiecare tweet, nu intram în discuții mai lungi de două replici pe twitter și încercam să promovez subtil noile articole de pe blog.

Astăzi, la orele de trafic ridicat pe twitter, nu vezi decât expresii care împing  limita șocantului și apoi un link către blogul aceleiași persoane. Tot mai rar apar recomandări de alte postări sau pur și simplu idei interesante aruncate în tweetosferă. Asta se întâmplă din două motive:

1. Ne transformăm din public în autori. Totul se întâmplă într-o sferă închisă, prea mică pentru ca astfel de modificări să nu fie resimțite. Încet-încet, tot mai mulți o să avem bloguri sau idei de promovat și tot mai puțini o să avem răbdare să recomandăm lucruri bune care nu sunt neaparat ale noastre.

2. Devenim imuni la ”șocant”. Ca în cazul oricărui mediu de transmitere a informației, când crește numărul emițătorilor și, implicit, al mesajelor, acestea din urmă tind să devină tot mai ieşite din comun pentru a atrage atenția. Ca o adaptare la context, și receptorii suferă transformări, devenind mai rezistenți la șocant și senzațional. Și de aici, ca într-un vals morbid, cel care promovează și cel care citește încearcă să forțeze pentru a obține ceva din acest dans: cititori și, pe de cealaltă parte, informații interesante.

Ipoteza pesimistă spune că în ring vor rămâne dansatorii cu mișcări grosolane, dar care îți fură ochiul, alături de partenerii lor desfigurați, dar plăcut impresionați de mișcările tot mai îndrăznețe și false. Muzica va fi oprită de mult.

sursă imagine

Later edit:

Laurentiu ”mă ceartă” că nu am pus și ipoteza optimistă de final. Forțez și încerc să o formulez cam așa:

Ipoteza optimistă spune că un sistem cum e tweetosfera se autoreglează și că, odată ajuns la o limită a cantității, filtrarea se va face pe bază de criterii calitative. Cu alte cuvinte, lista celor care își promovează blogul spamând se va opri din creștere atunci când niciun tweet agresiv nu va mai reuși să aducă unici. În acel moment va începe să primeze calitatea. Însă ca acest lucru să se întâmple, e important ca noi, cei care suntem și cititori, să facem diferența între un ”cârlig bun” aruncat în vâltoarea linkurilor de pe twitter și un conținut bun de blog.

Facebook este web 3.0

Acum câţiva ani, discutam aprins cu un prieten despre web 2.0 şi despre ce ar putea să reprezinte o trecere către 3.0. Dacă 2.0 înseamnă, pe scurt, interacţiune (conţinut generat de utilizator), deci o schimbare completă de paradigmă în tot ce înseamnă online, de  unde se poate naşte următorul pas important?

Atunci când mă gândeam la web 3.0, vedeam ca pe un bun exemplu Second Life-ul. Aşadar, nu numai interacţiune, ci capacitate de a imita şi reda viaţa offline. Se vorbea atunci, şoptit şi cu frica bisericoşilor în faţa păcatului, despre riscul de a trece cu totul în online şi de a ne pierde identitatea şi capacităţile sociale.

Second Life-ul nu a prins. Însă a venit varianta îmbunătăţită a lui: Facebook. E clar că reţele sociale au mai fost înaintea invenţiei lui Zuckerberg. În sine, reţeaua socială este 2.0. Atunci de ce Facebook este o variantă a Second-Life-ului şi de ce este mai bun?

La primul nivel, Facebook exploatează trăsături şi nevoi din offline (nevoia de apreciere – like-urile, de impărtăşire – share etc.), ba chiar imită comportamente (event-urile), deci aduce elemente din realitate. Depăşeşte însă mirajul Second Life prin faptul că nu îşi propune să se limiteze la a imita, ci îngroaşă doar anumite trăsături şi le deghizează. Cu alte cuvinte, extrage din realitate, schimbă forma accentuând nevoi cenzurate de societate şi apoi redă realităţii noi “bunuri”.

Ajungem astfel la  videouri care parodiază Facebook-ul aducând caracteristici ale lui în viaţa de zi cu zi, sau la glumiţe de genul: Cum ştii că Facebook-ul a devenit important? Gestul de “ok!” a ajuns să însemne “Like!”. Mai mult, fără să ne dăm seama, inserăm chiar noi părţi din realitate în Facebook: postăm poze cum ajungem acasă, dăm check-in (mă rog, mai puţin Auraş :D ) şi devenim evanghelişti ai reţelei sociale fără să realizăm, încă din momentul în care ne facem cont (ne găsim prieteni după mail şi îi invităm şi pe alţii să îşi facă un cont).

Aşadar, dacă vine vorba de 3.0, eu votez pentru Facebook. Capacităţile lui de a-şi depăşi condiţia de reţea socială şi de a “cuprinde” şi genera realitatea îl fac să fie, din punctul meu de vedere, cea mai credibilă variantă de web 3.0.

PS: Una dintre teoriile cele mai întâlnite teorii despre web 3.0 se referă la o reţea semantică prin care online-ul va introduce factorul context în analiza datelor şi va fi capabil să ofere informaţii personalizate pentru fiecare utilizator, pe baza experienţelor acestuia din trecut.

Dragi studenţi la PR

Voi să vă vedeţi de treabă că până la urmă, dacă vreţi, ştiţi şi nu sunteţi nesimţiţi o să vă găsiţi un loc în lumea asta. Oamenii care îşi văd de treabă şi au un pic de răbdare reuşesc până la urmă, sunt sigur de asta.

Iar dacă vreţi un exemplu de aşa nu, citiţi despre Adina Scurtu, pr-istă a unui brand care, din câte am înţeles, e foarte ok, dar care a avut proasta inspiraţie să îşi ia alături un neprofesionist.

Iată ce scriu cei care au cunoscut-o pe Adina Scurtu la evenimentul cu pricina: Carmen (pe lângă faptul că mi-a povestit aseară, iar eu ascultam cu gura căscată) face o paralelă interesantă între o fată care îşi caută un post adevărat de PR-istă şi Adina, Ruxa scrie cum a învăţat-o pe PR-ista înţepată care sunt diferenţele dintre PR şi media buying, iar Anne-Marie povesteşte în detaliu cum a fost. Citiţi şi cruciţi-vă.

Nu scriu despre asta doar ca să mă aflu în treabă. Scriu pentru foştii colegi din PRIME şi, de fapt, pentru toţi studenţii care vor să reuşească în domeniu ăsta, dar nu sunt de acord să îşi arate curu prin poze. Ei ar trebui să ştie că există şi o altă variantă şi că “profesioniştilor” o să li se înfunde la un moment dat.

Dacă la evenimentul despre care mi s-a povestit, domnişoara a cărei prestaţie o discutăm era băută sau hipnotizată şi nu era conştientă de ce face, îmi cer scuze şi retrag cele scrise aici. 

sursă foto

5 îmbunătăţiri pe tunaru.ro

Ruxa îmi dă leapşa pornită de la Blogoree şi eu răspund cu plăcere: care  sunt cele 5 îmbunătăţiri pe care o să le aduc blogului în anul care vine?

Fiindcă în ultimul timp mi-am sacrificat multe ore/seară pe altarul traficului şi recunoaşterii online, lucrurile îmi sunt clare:

1. Trafic dublu. Dacă în momentul ăsta, am undeva la 200-250 pe zi, aştept ca la finalul anului următor să ating cel puţin 500 de cititori deştepţi cu părerile mele. Ştiu că se poate. Am experienţa ultimelor 4 luni în care am scris de două ori pe zi şi am crescut ca Făt-Frumos.

2. Mai bun şi poate mai puţin. Spuneam şi mai sus, de 4 luni scriu două postări pe zi şi traficul a crescut simţitor. În acelaşi timp, mi-am dat seama că e foarte greu să păstrezi calitatea celor scrise când ai un astfel de obiectiv. De aceea, poate cel mai important obiectiv pe anul viitor este să cresc calitatea textelor de pe blog. Şi de aici decurge şi următorul punct:

3. Interactivitate mai mare. Cred că un număr minim de 10 comentarii on topic per articol este un obiectiv realizabil şi bine de atins.

4. Proiecte personale în online. Îmi propun să cresc, alături de prietenii de la Habitat, proiectul #construim care este deja la  a doua ediţie. Aflaţi aici mai multe despre ce o să facem în următoarele 6 luni. Pe lângă acesta, am o idee de proiect umanitar pe care, din lipsa timpului, nu am avut timp să îl pornesc anul acesta, dar va veni în 2012 cu siguranţă.

5. Blog de nişă. Ştiu că viitorul este al blogurilor de nişă. Mă gândesc la asta. Habar n-am dacă o să şi fac ceva în privinţa asta, dar vă asigur că mă gândesc :D

Aşa să ne ajute Doamne-Doamne virtual!

Leapşa merge la Tina şi Valentina.

sursă imagine

Ai făcut tu asta pentru mine?

De mult am în minte spotul ăsta care mi se pare foarte fain şi ca idee, şi ca execuţie. Acum, aş fi curios să văd cum reacţionează la mesaj mamele “neîndurătoare” sau cele care nu au timp să gătească prăjituri.

Ce mi se pare excelent însă la spotul ăsta este insightul care este descoperit şi pus în lumină ca într-o strategie PR-istică gen Bernays: tratăm şi oferim soluţii la problema generală, nu vorbim doar despre produs.

În al doilea rând, jocul celor trei este excelent gândit, cu o notă de autoironie şi un pic de extra-patetism, cât să nască un zâmbet din partea privitorilor. Ia poftiţi de vizionaţi şi faceţi prăjituri la copii:

Client: Orkla Foods Romania

Agenţie: căutat, dar nu găsit :)  Papaya Advertising, mulțumesc Rozica :D

Ce mi-a plăcut la PR Tea de Iaşi

Aseară le-am vorbit, alături de Pripas, studenţilor din Iaşi. Am povestit despre Social Media, despre munca în agenţii şi momente amuzante din viaţa profesională.

M-am simţit foarte bine, probabil în mare parte datorită lor:

25 de studenţi la care cunoştinţele şi experienţa încă nu au exclus calităţile alea certate cu profesioniştii din Bucureşti: curiozitatea şi foamea de informaţii noi.

Acelaşi grup de oameni parcă tot mai frumoşi şi mai profesionişti: PRIME Iaşi.

Mulţumim de invitaţie şi, dacă se putea să iasă mai bine, sigur o să se întâmple data viitoare :)

Vorbesc la PR Tea cu ajutorul vostru

PR Tea e o conferinţă-întâlnire între oameni din agenţii şi studenţii interesaţi să le fure meseria. Şi banii :D

Cum am fost invitat la una dintre aceste ediţii (în Iaşi, vinerea asta, de la 19.00), am nevoie de un pic de ajutor. Vreau să le vorbesc despre rolul pe care îl are social media în obţinerea unui job, poate chiar la un brand de top din România.

Şi aici am nevoie de voi şi experienţa voastră: V-a ajutat social media să vă angajaţi unde lucraţi acum? Cât de uşor e să “agăţi” o companie din spatele unui brand mare pe twitter/ facebook/ google+? E un avantaj zona în care ne învârtim noi (social media, comunicare) pentru a avea acces la o companie cunoscută?

Auraş, Andrei (felicitări pentru noul job), cum v-a ajutat social media? Alina, au mai apărut efecte ale experimentului făcut de tine? Pandutzu, cum te-a ajutat social media la obţinerea ultimului job? Bunescule, cum e la Cosmote? Ai minute gratuite? :D

Ar fi genial să le vorbesc studenţilor din experienţa  mai multor specialişti în comunicare, aşa că vă aştept cu o mână de ajutor.

Evenimentul e unul dintre cele mai vechi şi cunoscute organizate de PRIME România, asociaţia studenţilor la Comunicare şi Relaţii Publice. Alături de mine o să fie şi Pripas, deci sunt toate şansele să îi distrăm pe cei care vin să ne asculte şi să ne pună întrebări.

Cinci branduri şi toate cinci

Fiindcă e final de an şi la final de an trebuie să ne împăcăm cu duşmanii… să aflăm care sunt ei. Eu propun să începem cu brandurile cu care ne-am certat anul ăsta:

1. Activia (mie, sincer, îmi plăceau până nu demult). Fiindcă au nişte jocuri de cuvinte slabe rău: “balonare=balon are” şi fiindcă devin agasanţi. Am explicat aici.

2. Catena. Farmacia inimii ne-a cam stat în gât. Şi nici măcar nu aveau “o pastilă de iubire, vă rooog”:

3. BelVita, fiindcă se poziţionează ca un mic-dejun sănătos şi au zahăr în draci. Şi fiindcă au avut o campanie prost gândită pe bloguri.

4. RMGC (Roşia Montană) cu campania lor pe care am blestemat-o corespunzător şi aici.

5. Pe a cincea aştept să mi-o propuneţi voi.

sursă imagine

Am balon, deci sunt balonat

Reclamele au mesaje subliminale. Ele te atacă mișelește, îți dau la rațiune pe nesimțite și te fac. Te fac să cumperi.

Un exemplu este reclama la Activia. Iată cum este construit mesajul abscons, încifrat și subtil: balonare. Ați înțeles? Păi de aia e subliminal ca să nu vă prindeți voi. BalonAre. Adică cine este balonat are baloane. Și dacă bea Activia, le dă drumu, ca în spotul cu pricina:

Am trei întrebări:

1. Dacă baloanele sunt cu heliu, căci așa par, cum sună, mă scuzați, pârțurile?

2. Fata aia balonată nu ar fi mai bine să mănânce mai puțin și să nu mai poarte bluze cu buric burtă la vedere?

3. Reclamele la Activia nu jignesc consumatorul fiind atât de slabe?

* Da, știu, spotul este vechi. Cel nou nu a fost de găsit, deși, mi s-a spus, are o idee excepțională: să te filmezi timp de 14 zile consumând Activia și să le arăți rezultatele…

Cum împarți un om la 100?

Ce facem cu oamenii deosebiți pe care îi întâlnim? Cum devenim noi înșine mai mult decât suntem după întâlnirea cu un om care ar putea să îi inspire și pe alții?

Cred că un răspuns bun ar fi: făcându-l cunoscut și altora. Asta am încercat și eu să fac cu Alex Duma, campion balcanic la paintball și coordonator al personalului din tabăra din Țara lui Andrei. Când vezi un ditamai omul care se emoționează când vorbește despre bucuria copiilor cu care lucrează, e clar că acea persoană e deosebită. De asta, vă fac cunoștință cu el: prima parte a interviului este aici, iar a doua, dincolo.

Sper să vă facă plăcere să-l cunoașteți pe Alex.

Telenovela de Facebook

Facebook e o telenovelă. De la o zi la alta, suntem tot mai mulţi cei care ne uităm la ea. Şi, ca în cazul unei telenovele, cu cât e mai mare şi mai prost publicul, cu atât creşte şi rolul lui de tâmpeală.

Facebook are tendinţa să-ţi folosească numele întreg. Te trezeşti cu comentarii de genul: @Jose Armando, ce poză frumoasă ai pus.

Descoperi de la o zi alta că ea, de fapt, e sora lui, că are nu ştiu ce verişoară, deşi numele de familie nu e acelaşi. @Alexandru Tunaru, @Mihai Vladimir este fratele tău?

Despărţiri, împăcări, multe relaţii complicate, el se cuplează cu ea, fosta amică a ei, cea cu care a avut o relaţie complicată. Şi noi toţi, spectatorii, privim. Şi dăm like ca să creştem audienţa.

Ca să nu mai vorbim de toate femeile casnice peste 35 de ani care urmăresc şi se lasă prinse de telenovela Facebook.

Deci, schimbăm canalul?

sursă imagine

Mi-aş împuşca cititorii

Late Edit: Câștigătorii sunt: Mezdrea, Raluca, Ioana, Liana și Teo. Ne împușcăm în seara asta! :)

Şi acum o să am ocazia.

Pe scurt, LaserMaxx m-a ales să fiu primul blogger din campania “Free Pass”. În fiecare săptămână, un blogger primeşte de la cel dinainte un permis valabil şapte zile la oricare din cele două Laser Maxx-uri din Bucureşti.

Iar eu m-am gândit să-mi răsplătesc cititorii fideli… împuşcându-i. :D

Concursul e foarte simplu:

1. Scrie într-un comentariu care articol de pe tunaru.ro ţi-a plăcut cel mai mult şi spune pe scurt de ce. Nu uita să pui o adresă de mail validă.

2. Lasă-ţi liberă seara de luni pentru câteva super-partide de laser tag cu mine şi ceilalţi 4 câştigători.

3. Duminică, 13 noiembrie, la ora 23.59 voi alege cinci câştigători care vor merge luni, de la 19.30 la Laser Maxx-ul de la Eroii Revoluţiei (City Mall). Şi o să ne împuşcăm cu drag.

Abia aştept să trag în voi :D

sursă imagine

Interviu cu campionul balcanic la paintball

În Tabăra din Ţara lui Andrei am avut onoarea să cunosc nişte oameni foarte faini. Unuia dintre ei, Alex Duma, campion balcanic la paintball şi coordonator al personalului taberei, i-am luat un interviu pentru sportlocal.ro:

Pe Alex Duma l-am cunoscut în tabăra din Ţara lui Andrei, un loc în care ajung câştigătorii Şcolii lui Andrei. Un tip înalt, cu o şapcă aşezată şmechereşte pe cap şi cu un stil de a rotunji cuvintele ca în rap.

Şi-apoi au urmat surprizele. Am aflat că Alex coordonează personalul taberei şi că are un mod foarte frumos de a-şi evalua munca raportându-se la copii. Când nu e în tabără, joacă paintball la nivel înalt în Italia şi e în stare să îţi arate zeci de video-uri de la astfel de competiţii. Pe scurt, când povesteşte despre ce face, Alex e mai priceput la vorbe decât orice rapper.

Aşa că i-am luat un interviu. Astăzi, prima parte:

Pentru interviu intraţi aici.

Cum promovez un produs prost?

Un profesor de la SNSPA spunea că “PR-ul este ca o pasă la întâlnire“. Cu alte cuvinte, ea nu trebuie să fie nici la picior (adică să spună despre un produs doar ce este acel produs), dar nici să mintă în aşa mare măsură încât pasa să fie de fapt o minge pierdută.

Şi totuşi, cum promovez un produs prost?

1. Cer să am acces în zona de decizie, încerc să propun îmbunătăţiri în funcţie de feed-back-ul obţinut de la publicul ţintă. Sună al naibii de teoretic, dar dă rezultate. De exemplu, am un site de gătit şi nu merge deloc. Fac un research online. Astfel câştig 3 lucruri: le arăt celor din target că sunt interesat de părerea lor, aflu ce trebuie să se îmbunătăţească la produsul meu şi am un argument puternic în faţa unui factor de decizie.

2. Niciodată nu dau pase prea lungi doar ca să ridic produsul. Pasele prea lungi nu sunt prinse de cei cărora le sunt adresate. Să fiu un PR, om de  marketing, social media specialist bun nu înseamnă sa fac din rahat bici. Una e să identific corect targetul şi să ştiu să îi comunic avantajele pe care i le aduce produsul meu şi alta e să vorbesc de calitatea incredibilă a unui produs jalnic.

3. Îmi dau demisia. Dacă am încredere că, în ciuda crizei, pot găsi ceva ok de lucru, dacă deja am încercat să schimb ceva la obiectul de promovat şi nu a mers, atunci salvez ce mai pot din ecuaţia asta: imaginea mea. Ea nu valorează poate nimic la început, dar poate valora negativ enorm mai târziu. Pe lânga asta, abia ce am stabilit că dacă nu am un produs ok, degeaba îl scot în faţa. Or, ar fi chiar amuzant să ajung în situaţia să îmi fiu propriul PR mincinos.

Spor la imagine şi să dea bunul accountul să nu avem produse/ servicii slabe de promovat!

sursă foto

Pe ce parte tragi?

Abia ce am lansat, alături de colegii de la GreenPixel, frumuseţe de joc. Pe scurt, îţi poţi provoca oricare prieten la o serie de lovituri de la 11 metri.

Jocul arată bine şi chiar te prinde. Dacă e ceva ce nu vă place, ia spuneţi-mi aici care sunt probleme şi eu le transmit mai departe.

Pentru joc, intraţi aici.

Cea mai mare prostie

Vă rog să urmăriţi video-ul de mai jos până la final şi abia apoi să citiţi textul:

 

Nu am nicio părere despre Roşia Montană Gold Corporation fiindcă nu ştiu destule, fiindcă mi se par toate foarte încâlcite. În acelaşi timp, cei care îşi dau cu părerea fără să fie în cunoştinţă de cauză, doar fiindcă e la modă să fii eco, sau să susţii investiţiile în România, sunt idioţi. Părerea mea

Având în vedere cele de mai sus, vreau să vorbesc doar despre spotul ăsta, care m-a emoţionat şi care dă impresia în prima parte că e o campanie socială. Până în momentul în care se spune “Roşia Montană” şi reacţia este una de: Cum naiba să te foloseşti de nenorocirea oamenilor ăstora, de naivitatea lor şi de sensibilitatea celor care urmăresc imaginile doar ca să îţi promovezi un proiect care şi aşa e destul de blamat?

Şi asta doar fiindcă o agenţie de advertising a ales cea mai proastă soluţie: prezentarea unei campanii de investiţii, deja controversată, sub forma unei campanii sociale.

Later edit: fiindcă între timp au existat nişte discuţii cu nişte oameni care mă citesc, vreau să nuanţez mesajul postului ăstuia.

Greşeala şi prostia nu vin din faptul că folosesc un cârlig emoţional pentru campania asta. Ce mi se pare greşit este felul în care a fost gândită eficienţa tipului ăstuia de comunicare: pot să pariez că targetul vizat de spoturile astea va fi deranjat că “drama unor oameni este exploatată pentru profitul unei companii”. Nu contest că aceste cazuri prezentate sunt reale, ci doar că nu e o soluţie deloc inspirată prezentarea lor într-un spot la finalul căruia să se transmită mesaje pro exploatarea de către compania în cauză.