Trăim vremuri tulburi. Şi pragmatice. Lirismul, romantismul şi voia cu care se întâmplau lucrurile în trecut mai că trag să moară, respectându-şi totuşi condiţia, în mizerie.
De aceea, noi, oameni adaptabili şi în pas vioi cu vremurile, am devenit subţiri, pliaţi perfect pe timp şi spaţiu, fără nicio exagerare lirică, fără adjectiv sau adverb pe lângă “cine?”, “ce?”. Tragem direct la poartă şi dacă suntem prea departe de “goal”, dăm pase din prima, fără preluare.
Până şi metafora, când e, e de nevoie. De nevoie, fiindcă o naştem abia când nu avem altă scăpare, când e de nevoie – condiţie suficientă. E şi din nevoie fiindcă ne trebuie – condiţie necesară. Şi e cam peste tot. Şi pe la palatul purtător de victorii dar învins de FeMeI şi pe la birou unde suntem metaforici cu un client şi înlocuim termenul comparat (cretinule!) cu cel figurat (cred că ar fi indicat să ne mai gândim la problema aceasta). Şi cu iubita. Şi cu sindicaliştii (aştia vin mereu după iubită pentru că pe duşmani trebuie să ti-i tii aproape).
Suntem plini de metafore de nevoie. Parafrazându-l pe regretatul (hop! şi metafora de nevoie) George Carlin, persoanele handicapate sunt “persoane cu dizabilităţi”, morţii sunt “trecuţi în nefiinţă” iar ţiganii (“gitano” în spaniolă, “gitan” în franceză, “cigano” în portugheză) sunt rromi (n-o să discutăm aici despre cât de bine seamănă pronunţia cuvântului rromi cu români în limbile de mai sus).
Metaforă de nevoie a fost şi în Piaţa Victoriei acum cîteva zile când minerii, profesorii şi alţii s-au întâlnit de fapt să mai schimbe o vorbă, să mai danseze un “pinguinu”, s-o mai pună de-o plimbare prin capitală, să mai danseze pe cerebel-ul ălora care încercau să muncească printre fluerături şi morţii lu’ Băsescu. Dar, cum spunea şi-o poezie de-a lui Sorescu, fiindcă toate astea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus miting/ revoluţie sau, de către alţii, “ce dracu nu vă vedeţi de treabă?”.
Metafora de nevoie este, de voie de nevoie, peste tot, nu suportă comparaţie şi nici atribuiri pozitive. Ne caracterizează şi face mai uşor de inghiţit… lumea.
Somn uşor si bine (c-)am scris primul post!
Invitat la un eveniment de strângere de fonduri, Obama a fredonat două versuri din ”Let’s Stay Together” a lui All Green (o ascultați mai jos). Electoratul a zbierat de plăcere ca fanele lui Britney la vederea lui Michael, mai că l-ar mai fi votat vreun american, doi pe tuciuriu și mapamondu’ a căscat ochii mari: ”uite, domnule, ăsta președinte. Se vede că-i american…”