Când un PR-ist te invită la o piesă de teatru numită “Un cuplu ciudat” şi îţi mai spune să îţi aduci şi prietena nu ai cum să nu te superi. Insinuarea e clară .

Dar te duci, fiindcă îţi spune că piesa e sponsorizată de Ballantine’s. Şi fiindcă e comedia cea mai faimoasă din america secolului XX.

Şi cum ajungi acolo (Teatrul de Comedie) supărarea îţi trece din mai multe motive:

1. întrebi barmanul ce cocktail cu whisky îţi recomandă şi lui îi vine ideea să spună “godfather”. Îl priveşti galeş şi dai din cap aprobator cu nuanţe de stăruinţă.

2. ai un loc la lojă, deci îţi iei paharul cu gheaţă şi te pregăteşti de spectacol (nu ai idee cât de bine e să bei un whisky şi să urmăreşti o comedie la teatru). Serios, cred că ar trebui vândut whisky în toate teatrele.

3. piesa, deşi nu ai mari aşteptări, este o comedie spumoasă, la care se râde în hohote. Comicul de limbaj e la el acasă, replicile curg uşor, iar scenele îşi păstrează dinamismul chiar şi când sunt doar două personaje pe scenă. Punerea în scenă (regizor – Liviu Lucaci) trece în planul doi când comicul e la putere şi sare în faţă cu talent când este de comic de situaţie. Per total, recomand comedia pentru o seară veselă, cu accente de hăhăieli, datorită textului, punerii în scenă şi distribuţiei (Angel Popescu în rolul lui Felix Ungar e ca peştele în apă).

4. vezi, pentru prima dată, product placement într-o piesă de teatru: vreo cinci sticle cu Ballantine’s prin toată scena.

Şi uite aşa mă împac cu PR-ista, ba chiar mă vezi mulţumindu-i cu plecăciuni pentru invitaţie. Mai rar aşa combinaţie, trebuie să recunoşti: teatru cu Ballantine’s. Dar merg, pe cuvântul meu de blogger independent că merg, ca berea cu fotbalul şi tunaru cu talentul.

sursă foto