Ce facem cu oamenii deosebiți pe care îi întâlnim? Cum devenim noi înșine mai mult decât suntem după întâlnirea cu un om care ar putea să îi inspire și pe alții?
Cred că un răspuns bun ar fi: făcându-l cunoscut și altora. Asta am încercat și eu să fac cu Alex Duma, campion balcanic la paintball și coordonator al personalului din tabăra din Țara lui Andrei. Când vezi un ditamai omul care se emoționează când vorbește despre bucuria copiilor cu care lucrează, e clar că acea persoană e deosebită. De asta, vă fac cunoștință cu el: prima parte a interviului este aici, iar a doua, dincolo.
Facebook e o telenovelă. De la o zi la alta, suntem tot mai mulţi cei care ne uităm la ea. Şi, ca în cazul unei telenovele, cu cât e mai mare şi mai prost publicul, cu atât creşte şi rolul lui de tâmpeală.
Facebook are tendinţa să-ţi folosească numele întreg. Te trezeşti cu comentarii de genul: @Jose Armando, ce poză frumoasă ai pus.
Descoperi de la o zi alta că ea, de fapt, e sora lui, că are nu ştiu ce verişoară, deşi numele de familie nu e acelaşi. @Alexandru Tunaru, @Mihai Vladimir este fratele tău?
Despărţiri, împăcări, multe relaţii complicate, el se cuplează cu ea, fosta amică a ei, cea cu care a avut o relaţie complicată. Şi noi toţi, spectatorii, privim. Şi dăm like ca să creştem audienţa.
Ca să nu mai vorbim de toate femeile casnice peste 35 de ani care urmăresc şi se lasă prinse de telenovela Facebook.
Late Edit: Câștigătorii sunt: Mezdrea, Raluca, Ioana, Liana și Teo. Ne împușcăm în seara asta!
Şi acum o să am ocazia.
Pe scurt, LaserMaxx m-a ales să fiu primul blogger din campania “Free Pass”. În fiecare săptămână, un blogger primeşte de la cel dinainte un permis valabil şapte zile la oricare din cele două Laser Maxx-uri din Bucureşti.
Iar eu m-am gândit să-mi răsplătesc cititorii fideli… împuşcându-i.
Concursul e foarte simplu:
1. Scrie într-un comentariu care articol de pe tunaru.ro ţi-a plăcut cel mai mult şi spune pe scurt de ce. Nu uita să pui o adresă de mail validă.
2. Lasă-ţi liberă seara de luni pentru câteva super-partide de laser tag cu mine şi ceilalţi 4 câştigători.
3. Duminică, 13 noiembrie, la ora 23.59 voi alege cinci câştigători care vor merge luni, de la 19.30 la Laser Maxx-ul de la Eroii Revoluţiei (City Mall). Şi o să ne împuşcăm cu drag.
În Tabăra din Ţara lui Andrei am avut onoarea să cunosc nişte oameni foarte faini. Unuia dintre ei, Alex Duma, campion balcanic la paintball şi coordonator al personalului taberei, i-am luat un interviu pentru sportlocal.ro:
Pe Alex Duma l-am cunoscut în tabăra din Ţara lui Andrei, un loc în care ajung câştigătorii Şcolii lui Andrei. Un tip înalt, cu o şapcă aşezată şmechereşte pe cap şi cu un stil de a rotunji cuvintele ca în rap.
Şi-apoi au urmat surprizele. Am aflat că Alex coordonează personalul taberei şi că are un mod foarte frumos de a-şi evalua munca raportându-se la copii. Când nu e în tabără, joacă paintball la nivel înalt în Italia şi e în stare să îţi arate zeci de video-uri de la astfel de competiţii. Pe scurt, când povesteşte despre ce face, Alex e mai priceput la vorbe decât orice rapper.
Aşa că i-am luat un interviu. Astăzi, prima parte:
Un profesor de la SNSPA spunea că “PR-ul este ca o pasă la întâlnire“. Cu alte cuvinte, ea nu trebuie să fie nici la picior (adică să spună despre un produs doar ce este acel produs), dar nici să mintă în aşa mare măsură încât pasa să fie de fapt o minge pierdută.
Şi totuşi, cum promovez un produs prost?
1. Cer să am acces în zona de decizie, încerc să propun îmbunătăţiri în funcţie de feed-back-ul obţinut de la publicul ţintă. Sună al naibii de teoretic, dar dă rezultate. De exemplu, am un site de gătit şi nu merge deloc. Fac un research online. Astfel câştig 3 lucruri: le arăt celor din target că sunt interesat de părerea lor, aflu ce trebuie să se îmbunătăţească la produsul meu şi am un argument puternic în faţa unui factor de decizie.
2. Niciodată nu dau pase prea lungi doar ca să ridic produsul. Pasele prea lungi nu sunt prinse de cei cărora le sunt adresate. Să fiu un PR, om de marketing, social media specialist bun nu înseamnă sa fac din rahat bici. Una e să identific corect targetul şi să ştiu să îi comunic avantajele pe care i le aduce produsul meu şi alta e să vorbesc de calitatea incredibilă a unui produs jalnic.
3. Îmi dau demisia. Dacă am încredere că, în ciuda crizei, pot găsi ceva ok de lucru, dacă deja am încercat să schimb ceva la obiectul de promovat şi nu a mers, atunci salvez ce mai pot din ecuaţia asta: imaginea mea. Ea nu valorează poate nimic la început, dar poate valora negativ enorm mai târziu. Pe lânga asta, abia ce am stabilit că dacă nu am un produs ok, degeaba îl scot în faţa. Or, ar fi chiar amuzant să ajung în situaţia să îmi fiu propriul PR mincinos.
Spor la imagine şi să dea bunul accountul să nu avem produse/ servicii slabe de promovat!
Abia ce am lansat, alături de colegii de la GreenPixel, frumuseţe de joc. Pe scurt, îţi poţi provoca oricare prieten la o serie de lovituri de la 11 metri.
Jocul arată bine şi chiar te prinde. Dacă e ceva ce nu vă place, ia spuneţi-mi aici care sunt probleme şi eu le transmit mai departe.
Vă rog să urmăriţi video-ul de mai jos până la final şi abia apoi să citiţi textul:
Nu am nicio părere despre Roşia Montană Gold Corporation fiindcă nu ştiu destule, fiindcă mi se par toate foarte încâlcite. În acelaşi timp, cei care îşi dau cu părerea fără să fie în cunoştinţă de cauză, doar fiindcă e la modă să fii eco, sau să susţii investiţiile în România, sunt idioţi. Părerea mea
Având în vedere cele de mai sus, vreau să vorbesc doar despre spotul ăsta, care m-a emoţionat şi care dă impresia în prima parte că e o campanie socială. Până în momentul în care se spune “Roşia Montană” şi reacţia este una de: Cum naiba să te foloseşti de nenorocirea oamenilor ăstora, de naivitatea lor şi de sensibilitatea celor care urmăresc imaginile doar ca să îţi promovezi un proiect care şi aşa e destul de blamat?”
Şi asta doar fiindcă o agenţie de advertising a ales cea mai proastă soluţie: prezentarea unei campanii de investiţii, deja controversată, sub forma unei campanii sociale.
Later edit: fiindcă între timp au existat nişte discuţii cu nişte oameni care mă citesc, vreau să nuanţez mesajul postului ăstuia.
Greşeala şi prostia nu vin din faptul că folosesc un cârlig emoţional pentru campania asta. Ce mi se pare greşit este felul în care a fost gândită eficienţa tipului ăstuia de comunicare: pot să pariez că targetul vizat de spoturile astea va fi deranjat că “drama unor oameni este exploatată pentru profitul unei companii”. Nu contest că aceste cazuri prezentate sunt reale, ci doar că nu e o soluţie deloc inspirată prezentarea lor într-un spot la finalul căruia să se transmită mesaje pro exploatarea de către compania în cauză.
Bloggerii mari Mulţi bloggeri mari nu ştiu să refuze campanii care nu li se potrivesc. Şi bloggerii mici învaţă de la ei. Ba chiar în rândul nostru, ăstora mici, e mai greu să refuzi că nu vin şansele aşa des şi ţi-e foame.
Şi treaba asta e o mare prostie din două motive:
1. Blogul tău va suferi de schizofrenie dacă scrii despre tot, toţi, concurenţi, toată piaţa etc.
2. Cititorii tăi, care altădată te citeau de plăcere, nu vor citi la tine decât advertoriale şi alte prostii branduite.
De aceea, promit solemn să:
1. Anunţ public când am refuzat prima campanie foarte avantajoasă pentru mine, pe principiul că nu scriu despre orice.
2. Să păstrez o balanţă de 50-50%, chiar şi atunci când vor curge campaniile ca poluarea pe Dunăre.
Aşa să îmi ajute zelist-ul, traficul şi unicul unicii.
Mi se pare mie sau oiţele astea se mişcă mai bine decât cele ale lui Becali?
Lăsând gluma la o parte, viralul ăsta gândit de Cb+P Europe pentru Samsung LED mi se pare foarte amuzant prin originalitate, dar şi prin faptul că pare 100% real. La partea cu portretul Mona Lisei forţează un pic logica, dar suprarealismul experimentului este foarte comic.
Conţinutul face ca un blog să fie de calitate sau nu. Sunt convins de treaba asta şi, din păcate, cred că sunt prea puţini bloggeri (şi dintre cei mari) care:
1. Ştiu să scrie gramatical corect;
2. Au talent la scris (e o diferenţă mare între priceperea de a scrie pe blog şi talentul la scris);
Aşa că atunci când aflu de un workshop ţinut de un blogger care pune accent pe conţinut, trebuie să îl recomand din tot sufletul din toată mintea:
15 locuri gratuite pentru bloggeri. Pentru a câştiga un loc trebuie să scrieţi un articol pe blogul vostru despre parteneriatul dintre Romtelecom si Telefonul Copilului, care a împlinit 10 ani (cel mai lung parteneriat intre o companie si un ONG);
postul trebuie scris, publicat pe blogul personal şi anunţat într-un thread pe forumul Blogoree, adică AICI, până astăzi, 20 sept, la ora 20:00;
Eu mereu am fost de părere că oamenii învaţă din greşeli şi că nu e ok să judeci prea dur fiindcă te poţi trezi în locul celui pus la perete.
Cu toate astea, o chestie de genul ăsta mi se pare total greşită. Să mă explic: Lucrezi în social media şi vrei să chemi nişte bloggeri la un campionat de biliard. Foarte frumos. Numai că, în loc să le trimiţi un mail, alegi să le scrii un comentariu la un post care nu are nicio legătură cu evenimentul tău.
Şi atunci intri la spam:
Şi acolo rămâi, pentru că asta ţi-e meseria: spam media specialist.
Fie că ai o sticlă de votcă Blank şi trebuie să îi dai culoare sau ai un text încă nescris, totul începe aşa:
Sau aşa:
Şi tu trebuie să găseşti un sens spaţiului ăluia alb. Adică să-i dai formă şi fond. Despre asta vorbeşte noua mişcare creativă lansată de Absolut Blank pe plan mondial. Combinaţia asta între un brand de băutură alcoolică şi universul creativ, non-conformist mi se pare îndrăzneaţă şi mă inspiră la un experiment:
Ai fost joi seară la evenimentul de lansare Absolut Blank? Precum cei 17 artişti români care vor desena imensa sticlă de votcă expusă la eveniment, hai să creăm o sticlă a bloggerilor, dar colorată din cuvinte (o să vedeţi produsul final luni).
Aştept răspunsurile voastre la provocarea lansată pe twitter: 3 cuvinte care să descrie cât mai bine conceptul lansat la petrecere.
De data asta, la Noaptea Agenţiilor, la GreenPixel în curte. Dacă vii, dă cu subsemnatu pe aici.
Cică aducem campaniile din online în offline. Adică nu facem site-uri la Tarom, ci zburăm cu machete, nu colorăm site-ul Savana, ci pictăm tot ce prindem, alergăm pe Drumul Mingii şi alte alea pe care le găseşti luni, 17 octombrie, de la ora 19.00.
Ne vedem, ne alergăm, ne vopsim şi multe altele luni, pe intrarea Galaţi, numărul 3 (la 117 metri de intersecţia Ştefan cel Mare cu Vasile Lascăr).
Toată treaba este organizată, normal, de The Institute, unde Teo s-a dat peste cap, a făcut flick-flac-uri şi a adus agenţii faine.
Na, de obicei nu scriu despre subiecte abordate de toată lumea, da’ acuma chiar trebuie să spun.
Mi-a comentat Teo la un post de ieri, vrând să mă ia peste picior, că e la fel de emoţionant ca spotul cu fluturele şi bătrânul de la Cosmote. Îl ştiţi: e dat şi difuzat şi discutat mai ceva ca alergarea mea pe Drumul Mingii.
Întrebarea mea este: Vouă chiar vă place spotul ăla? Nu i se pare nimănui încărcat de prea mult patetism? Nu de alta, dar l-am văzut lăudat şi pe la emisiunea lui Moisescu de oameni respectabili din domeniu şi nu mai înţeleg nimic.
Un prieten m-a învăţat o chestie simplă din teatru: contrapunctul. Atunci când ai o scenă dramatică, asigură-te că o (contra)punctezi cu un moment amuzant, un gest comic, o inflexiune veselă a vocii, astfel încât să nu duci dramatismul în patetic, ci să-i dai greutate. Cu alte cuvinte, când spui cuiva “idiotule!”, nu e indicat ca şi muzica să spună “idiotule, idiotuleee!”, pe costum să aibă scris “idiotule” şi cel de la lumni să îl pună într-o… lumină de idiot. Trebuie ca undeva să creezi contrapunctul.
Ei, logica asta o aplic în orice fel de creaţie care vrea să-mi transmită un mesaj. Dacă urmăriţi cu atenţie spotul în cauză, veţi vedea că, în final, absolut tot (muzică, reacţia bătrânului, ultima replică a tânărului etc.) transmite acelaşi lucru: părere de rău, tristeţe, tăiere de vene.
Deşi în rest mi se pare ok, parcă treaba asta de final mă lasă cu un gust… de părere de rău.
Îmi place campanie asta de la Milka. De fapt, îmi place copy-ul. Cu excepţia verbului “îndrăzneşte”, care e cam fără îndrăzneală, textele au insight bun.
Mai văzusem în drum spre Băneasa un outdoor cu textul “îndrăzneşte să o ţii pe mama ta încă un minut la telefon” sau ceva de genul ăsta. Mi se pare că naşte reacţia aia de “chiar aşa, mă…”.
De acord? Sau îi acuzăm de patetism fără frontiere?
Spotul, creat de Crispin Porter + Bogusky, adaptat pentru Romania de Saatchi&Saatchi (conform iqads), parcă mai rezolvă problema patetismului cu un pic de umor şi autoironie.
Nu înseamnă că eşti potrivit pentru ce îţi propun eu aici, dar e o şansă:
O prietenă caută partener (persoană fizică/ juridică/ PFA) care să organizeze 2-3 evenimente. E vorba despre un proiect de accesare a fondurilor europene pe turism. Colaborarea este plătită însă nu am foarte multe detalii. Pentru ele, deschizi mailul şi îmi trimiţi un mesaj pe alexandrutunaru pe gmail.com sau laşi un comentariu cu mail valid la postarea asta. Şi te pun în legătură cu amica mea.
Experienţa în domeniu organizării de evenimente este la fel de necasară ca o conexiune de Internet ca să citeşti blogul meu. Adică foarte
PS: evenimentele vor avea loc în Prahova prin decembrie. Nu e vorba de un job full time, ci de o colaborare.
Mă gândeam mai devreme la cele două evenimente care s-au suprapus într-un mod nefericit (cel puţin aşa credeam în acel moment): Let’s do it, Romania! şi #prinbucurestiulmeu.
Când am auzit că plimbarea prin Bucureşti are loc exact în aceeaşi zi cu acţiunea (anunţată din timp) prin care românii îşi fac curată pe-afară, am avut o reacţie de genul: prost, foarte prost gândit şi, în al doilea rând, foarte urât din partea lor.
De când am aflat de theREconcept.ro, platforma de responsabilitate socială a Coca-Cola HBC România, mi-am spus să-mi găsesc mai mult timp să studiez site-ul.
Aşa că asta am făcut. Conceptul RE vine de la dorinţa de a schimba
Ce facem cu oamenii deosebiți pe care îi întâlnim? Cum devenim noi înșine mai mult decât suntem după întâlnirea cu un om care ar putea să îi inspire și pe alții?
